Star Trek (2009)

Actori: Chris Pine, Zachary Quinto, Zoe Saldana, Eric Bana, Simon Pegg

Nu ştiu dacă mai există cineva care să nu fi auzit de celebra franciză “Star Trek” care a luat naştere în anul 1966. Dupa şase serii şi încă 10 filme artistice, directorul J.J Abrams creează o nouă adaptare strălucită. Cea mai recentă parte are tot ceea ce îi trebuie unui SF pentru a avea succes. Cât de mare va fi succesul rămâne de văzut. Dacă am şterge toată istoria Star Trek-ului şi am presupune că el a luat naştere în 2009, atunci ar deveni cu siguranta filmul anului. Dar cum acest lucru nu este posibil putem aprecia că cei care vor dori să-l vadă o vor face datorită notorietăţii pe care o are şi, desigur, a efectelor speciale. Oricum ar fi vă garantez că vor exista momente care vă vor tăia respiraţia. Geniale mi s-au părut cele în care nu mai există niciun fel de muzică/zgomot pe fundal iar atunci toată atenţia ta se concentrează pe imaginile ce se desfăşoară în faţa ochilor. Imagini super tari.

star-trekAr fi multe de spus despre acest film, de la personaje şi modul în care au fost construite, până la acţiune şi nivelul de complexitate al acesteia. Nu ştiu cât de surprinzător va fi pentru unii dar, cu siguranţă, nu vor putea afirma că a ieşit prost. Chiar dacă începe oarecum previzibil, pe parcursul desfăşurării evenimentelor vei fi prins total în această ameţitoare peliculă SF şi îţi vei dai seama că începutul este un element important, necesar înţelegerii totale a filmului, şi că acesta a fost doar încălzirea. Îi vei întâlni pe Căpitanul Kirk şi pe Spock, personaje care, la prima vedere, par atât de diferite dar au multe lucruri în comun şi care se vor alia pentru a lupta împotriva romulanului Nero. Acesta dorea să se răzbune pentru distrugerea planetei sale prin anihilarea celorlalte planete. Însă cel mai important lucru este cauza, care dusese la distrugerea planetei lui Nero, şi efectele acesteia. Chiar dacă va fi dezvăluit aproape de sfârşitul filmului, dacă veţi fi atenţi la toate detaliile, veţi putea desluşi misterul. Momente dramatice au fost puţine (nu ştiu dacă ăsta-i un plus sau un minus) însă au existat foarte multe momente pline de adrenalină şi suspans.

Un alt aspect care mi-a plăcut a fost contradicţia dintre logică şi simţire, contradicţie cu care Spock se va lupta încă din copilărie. Poate din această cauză este şi personajul meu preferat. Iar alegerea pe care o face la sfârşit, dintre cele două, mi se pare cea mai înţeleaptă. Tot la sfârşitul filmului, va exista un cadru de câteva secunde cu încheietura mainii unui personaj. Răspunsul este da, dacă vă veţi gândi la acelaşi lucru la care m-am gândit şi eu. Mai mult nu vă spun. Aş încheia prin a recomanda acest filmul tuturor amatorilor de SF şi nu numai.

Vizionati trailer:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu